În vară am fost unul dintre speakerii școlii de vară #Matecudetoate din satele Plătărești+Budești. Tibi, profu’ de mate organizator, m-a invitat să le vorbesc celor mici despre scris, citit, despre ce-mi place mie să fac. Pe copii îi cunoscusem cu două luni în urmă, când i-am rugat să scrie pe o foaie numele vedetelor lor preferate. Am luat foile acasă și pentru școala asta de vară am apelat la două dintre vedetele menționate de ei: INNA și Amalia Enache. Le-am contactat, le-am povestit ideea și ele au zis DA pe loc.

Așa că, în cadrul cursului meu, copiii au primit brief-ul de a le pregăti interviuri vedetelor, cu promisiunea că în câteva zile răspunsurile vor veni pe e-mail. Mi-a venit ideea să îi și pozăm pe interviatori, căci tot o aveam pe minunata Felicia Simion cu noi în sală.

Au rezultat: o zi incredibilă, un mini proiect foto, zeci de întrebări, râsete, documentare ca la carte, răzgândiri, incertitudini. Eu nu le-am corectat nimic pe foi, nu am intervenit, nu am șters. A fost doar un exercițiu prin care am vrut să le arăt cât de simplu este pentru un copil de la sat să pună întrebări și să primească răspunsuri. Să aibă curaj în lucruri ce li se par prea mari pentru ei. Căci cam așa s-a întâmplat și cu viața mea de copil crescut la sat.

“Totul e uşor dacă

nu te tot văicărești că e greu în viață.”

***

Amalia: Eu am început să lucrez la o micuță televiziune locală în Timişoara încă din primul an de facultate, la 19 ani. Am avut doi oameni al căror sprijin a contat enorm pentru mine, doi oameni care au avut mare încredere în mine când eram chiar la început şi de la care am învățat să scriu ca un jurnalist, să “vorbesc” în imagini în reportaje, să găsesc subiecte, să spun concis ştiri şi să pot transforma poveşti de viață in reportaje: lectorul Facultății, Marcel Tolcea şi colegul meu producător la Analog Tv, Viorel Paşca. El făcuse şcoala BBC de televiziune, ceea ce în 1997, când se întâmpla această poveste, era cea mai bună cale să deprinzi nişte instrumente de bază în jurnalism. Contează enorm încrederea şi sprijinul în învățare al unor oameni când eşti atât de la început încât nu ai o idee prea clară spre ce te îndrepți de fapt.

***

Amalia: Niciodată. Dimpotrivă, am mereu în minte că e un mare noroc că am lucrat de la bun început în televiziune şi că îmi place la nebunie ce fac.

***

Amalia: Când eram eu copil nu existau ştiri la tv cum vedeți voi acum. În vremurile acelea erau doar două ore pe zi de programe tv. Vă puteți imagina aşa ceva? La ştiri se lăudau cât a crescut porumbul sau ce construcții mărețe mai fac comuniştii, nu era deloc interesant pentru mine, copil fiind.

***

Amalia: Nu prea le pun eu într-un clasament. Când am intrat la facultate a fost cea mai mare realizare a momentului, când am făcut un reportaj foarte bun a fost iar o “cea mai mare realizare”, când am putut să călătoresc oriunde am simțit iar că am atins un punct important, când am putut să ajut copii abandonati Hope and Homes for Children am resimțit acest lucru ca pe o mare realizare. În viața mea acum totul gravitează în jurul fetiței mele.

***

Amalia: Din păcate nu îmi amintesc. O ştire locala la Analog Tv. La Pro Tv a fost exact invadarea Irakului in 2003, din pricina aşa-ziselor arme de distrugere in masă cu care amenința Saddam Hussein şi care nu au fost niciodată descoperite.

***

Amalia: La fel. Exact la fel.

***

Amalia: Am lucrat la asta, am tot schimbat. Acum mi-aş da mai mult curaj să mai las din autocontrol în zona emoțiilor.

***

Amalia: Da. Dar pentru că mă plictisesc mult oamenii care vorbesc mult despre ei, ma feresc să mă lungesc la răspunsuri şi detalii. Mă plictisesc în mod special persoanele publice care fac din părerile lor despre lume şi din poveştile lor de viață foiletone publice.

***

Amalia: Ar mai fi câteva tentante. Mi-ar plăcea să lucrez la un film măcar, să scriu mai mult, să învaț diplomație în sensul de carieră.

***

Amalia: Sunt cel mai adesea veselă. Împacată. Liniştită. Fericită nu sunt mereu, dar cine e?! Eu nici nu caut asta. Mie îmi e suficient să-mi fie cel mai bine posibil în acel moment.

***

Amalia: Da. Eram în direct cu Mitică Dragomir, am greşit ceva în întrebare şi s-a repezit violent și jignitor la mine.

***

Amalia: Acum sunt acasă de un an, ca să-mi cresc fetița. Înainte să o am pe ea era mai simplu, aveam toata libertatea să jonglez cum doream între cele două. Ea are clar mult mai multă nevoie de mine, aşa încât acum are exclusivitate. O să văd cum va fi şi când voi reveni la serviciu, dar acesta e pur şi simplu firescul vieții, să ne imparțim între familie şi carieră. Ambele sunt importante.

***

Amalia: De citit.

***

Amalia: Multe. Jurnalismul m-a maturizat, m-a făcut să gândesc limpede, să fac repede conexiuni, să nu mai fiu timidă, să am o viziune mai largă si mai generoasă asupra oricaror poveşti de viață.

***

Amalia: Multe. Să fii generos, să-ți clădeşti prietenii adevărate, să dăruieşti fără să aştepți nimic la schimb, să zâmbeşti, să-ti placă oamenii imperfecți, să dansezi, să te bucuri de muzică, să uiți de tine cu o carte sau un film bune, să plângi, să o iei de la capat…da, totul e uşor dacă nu te tot văicărești că e greu în viață. E doar o chestiune de perspectivă, nu un adevăr.

***

Mulțumim, Amalia!

Semnat,

Copiii de la Plătărești&Budești și Raisa

Foto: Felicia Simion