sonoroZilele trecute mi-am petrecut destul de mult timp în cadrul SoNoRo, festivalul internațional de muzică de cameră, aflat la a XI-a ediție. Cum știm că se obțin destul de greu bilete, Nona, sora mea, a fost atentă și a cumpărat din timp locurile dorite la serile de interes.

Așa am ajuns, spre exemplu, la primul din cele 5 episoase aMUSEbouche: o invitație a muzei de a lua micul dejun la POINT.                                                                                          point-3Într-o duminică dimineață, am purces (pentru prima oară) la Point, am ascultat Johann Sebastian Bach, Suita pentru violoncel nr. 1 în sol major, și Wolfgang Amadeus Mozart, Duet pentru vioară și violă în sol major. După aceste concerte, am coborât la parter, unde am luat un mic dejun delicios, am băut un Flat White și am discutat cu artiști, cu invitați, cu prieteni.pointMai departe, o parte dintre invitați au continuat traseul muzelor la o cafea la Casa Memorială „Ion Mincu“, apoi la un ceai în vizită la Fundația Löwendal, un first drink la Galeria Galateca și au încheiat ziua în Sala de Lectură a Facultății de Litere cu o nocturnă în premieră.

De fapt și de drept, nu despre concertul de la Point voiam eu să scriu (m-a luat valul), ci despre Secret Letters, de la Hanul Gabroveni, Arcub, seara mea preferată dintre toate câte a avut festivalul.

Secret Letters

14883427_10154474148581294_684510445436207854_o

Evenimentul mi s-a părut incredibil de reușit cap-coadă. Gazdele serii, Răzvan Popovici (director executiv al Festivalului SoNoRo) și Edmond Niculușcă (Președinte ARCEN), au citit diferite pasaje din scrisori de dragoste din lumea muzicii sau a literaturii, după care au urmat diverse variațiuni, sonate corelate cu lecturile avute.

Scrisorile sunt, pentru mine, cea mai intimă formă de exprimare a iubirii. Ele reprezintă absența și prezența în același timp, exprimă dor, liniște, așteptare.

Mereu am avut o slăbiciune pentru scrisori, la fel cum am și pentru jurnale. Sunt decupaje ale intimității care te lasă să pătrunzi în cele mai ascunse zone. Am transcris doar bucăți din scrisorile citite, cu îndemnul de a le citi integral dacă aveți când sau cum. Și cu îndemnul de a scrie scrisori. Chiar dacă nu le trimiteți.

Scrisorile de la Secret Letters au fost completate de compoziții muzicale care au avut legătură cu rândurile citite. Altfel zis, muzica a completat poezia și poezia a acompaniat muzica. Muza și poetul. La muse et le poète.

img_8539

Eminescu către Veronica Micle

Draga şi dulcea mea amică,

De când ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea ci şi liniştea şi sănătatea mea. Dureri reumatice am început a simţi în picioare, însoţite ca totdeauna de dese bătăi de inimă. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decât între mine acum două săptămâni şi între mine astăzi. De unde eram cu tine, fericit şi mulţumit, acum sunt singur, nemulţumit, rău dispus prin singurătate şi boală, obosit de viaţă.
Veronică, dragă Veronică, când nu m-ei mai iubi, să ştii că mor.

[…]
Când gândesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi şi nu mai găsesc cuvinte să-ţi spun ceea ce de-o mie de ori ţi-am spus: că te iubesc.

[…]
Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiţi într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lume asta destul loc pentru atâta iubire câtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cată sa fim pedepsiţi? Se potriveşte amorul şi suferinţele noastre cu o lume în care invidia, răutatea domnesc peste tot şi pururea?
[…]

♦ George Enescu (1881-1955) – Konzertstück pentru violă și pian

14917260_10154474148571294_199457228748310237_o

Leoš Janáček către Kamila Stosslova

Ce e iubirea asta între noi?

Fermentează și clocotește ca vinul tare. Ai grijă să nu dea pe dinafară!

Leoš Janáček (1854-1928) – Sonata pentru vioară și pian

14976465_10154474148786294_124867607352045463_o

Marina Țvetaeva către Reiner Maria Rilke

Aș vrea să-ți trimit soarele, să-l pironesc în cerul de deasupra ta. Da, Reiner! Dacă ar fi să scriu ceva despre tine s-ar numi: Deasupra Muntelui. Primul câine pe care îl vei mângâia după ce vei fi citit scrisoarea asta voi fi eu. Fii atent la privirea lui.

Anton Arensky (1861-1906) – Variațiuni pe o temă de Chaikovski din Cvartetul de coarde, op. 35

14991172_10154474148566294_5072212933481946670_o

Bohumil Hrabal către April Gifford (scrisori care nu au fost trimise)

Miss April, tot ceea ce ne ne desparte ne unește, depărtarea nu este decât o mașină de scris invizibilă, la care scriu cântarea atitudinii mele mitocănești față de dumneavoastră… Indiferent unde aș fi, nu numai că vă văd, dar și vorbesc cu dumneavoastră. Miss April, când sunt la Kersko, între trunchiurile puternice ale celor doi mesteceni, unde stați mereu întinsă dumneavoastră, aveți sub cap rucsacul cu dicționarul ceho-american și americano-ceh, stați tot acolo, amprenta durabilă a trupului dumneavoastră a rămas acolo și somnul dumneavoastră a rămas acolo pentru totdeauna, vă văd de fiecare dată când sunt aici ca să dau de mâncare pisicilor și să scriu din când în când câte o scrisoare pentru dumneavoastră, deși nu vi le-am trimis niciodată…Sunteți necontenit aici, motanii și pisicile vă ocolesc, vă miros, iar dumneavoastră dormiți sau vă uitați numai așa, în coroana mestecenilor. De fiecare dată când torn lapte pentru pisici, îl pun în farfuria albă mare, pe care o așez acolo unde ați ținut prima dată capul pe dicționar, pisicile înconjoară de fapt capul dumneavoastră și lipăie laptele, pisicile astea sunt ca nișt spițe de roată în jurul butucului roții, cap lângă cap, limbuțe roz lipăie de zor, din când în când smârcâie din năsucurile roz, se îneacă, scuipă…

Josef Suk (1874-1935) – Elegie Op. 23, for Piano Trio

14976574_10154474148876294_586922480515849619_o

Ludwig van Beethoven către „Iubirea Nemuritoare”

Îngerul meu, ființa mea – doar câteva cuvinte astăzi şi toate scrise cu creionul tău – abia mâine chinurile mele se vor termina definitiv – ce pierdere de timp. De ce această suferinţă în adâncurile căreia vorbeşte nevoia – pe care iubirea noastră o poate depăşi doar prin sacrificiu, doar prin a nu cere totul – pe care oare o poţi schimba fără să fii cu totul a mea, iar eu cu totul al tău? O, Doamne! Priveşte frumuseţile naturii de afară şi bucură-te că ceea ce trebuie să fie şi să se întâmple – iubirea cere totul şi aşa este drept – cu mine şi cu tine, şi doar de asta trebuie să ne pese. Iar dacă vom fi din nou împreună vei simţi această durere tot atât de puţin pe cât o voi simţi şi eu. Şi acum o trecere rapidă de la lucrurile sufleteşti la cele din exterior. Ne vom revedea cu siguranţă; cu atât mai mult nu îţi voi putea împărtăşi observaţiile pe care le-am făcut în ultimele zile gândindu-mă la propria mea viaţă – dacă inimile noastre ar fi mereu la fel de apropiate nici nu m-aş mai gândi. Inima mea este plină de cuvintele pe care vreau să ţi le spun şi există clipe când încep să cred că vorbele nu înseamnă până la urmă nimic. Rămâi a mea, singura mea comoară, tot ceea ce am şi sunt îţi aparţine; zeii ne vor oferi tot ceea ce ne mai trebuie, astfel încât să fie cât mai bine pentru noi.

Al tău, Ludwig

Ludwig van Beethoven (1770-1827) – Șapte Variațiunie din “Bei Männern, welche Liebe fühlen”, WoO 46, pentru pian și violoncel

Scrisori de Paul Eduard către Gala

A mea Gala,

Căci n-aș putea să trăiesc dacă n-ai fi a mea. Mă gândesc neîncetat la tine. Atât de tare îmi lipsești, încât, dacă aș avea bani, m-aș muta într-un hotel. Abia dacă poți să-ți închipui atmosfera în acest apartament pe care mi l-am dorit atât de tare pentru tine. Și în care ai locuit atât de puțin.

Francis Poulenc (1899-1963) – Sonata pentru clarinet și pian

14917240_10154474149026294_5409690010076246247_o

14883591_10154474148781294_7628571762341172356_o

14902857_10154474148871294_951225468453938537_o   14919004_10154474149096294_6597273833724720739_o  Foto: Serban Mestecaneanu