Sunt ore care fac cât luni întregi. Ore în care cunoști oameni cu probleme reale, te izbești de situații la care nici nu te gândeai și vezi vieți care te fac să înghiți în sec. Cam așa au fost pentru mine cele trei zile petrecute în sudul României, una dintre cele mai sărace zone de la noi, cu acces la servicii și informații greoi, oportunități de angajare foarte puține și nevoi multe.

zefiR. Împreună pentru puterea de acțiune.

Am plecat în turul comunităților defavorizate din sudul ţării plină de curiozități și energie și m-am întors plină de apăsări, dar și speranțe, căci lucrurile se mișcă încet, dar sigur. În linii mari, acest tur al sudului a presupus vizitarea unora dintre comunitățile care fac parte din proiectul zefiR. Împreună pentru puterea de acțiune. Am fost invitată în acest traseu de Fundația Pact, alături de care sunt de câțiva ani. Îmi place tare mult ce proiecte fac, ce oameni valoroși au în echipă, ce comunică și ce comunități aleg să dezvolte.

Cât despre zefiR, el este proiectul care adună opt organizații ce și-au propus să îmbunătățească accesul la servicii de educație, sănătate, locuire și dezvoltare comunitară în 12 comunități: Amărăștii de Jos, Bârca, Filiași, Negoi, Baia de Fier, Bumbești-Jiu, Polovragi, Târgu Cărbunești, Caracal, Grădinari, Piatra Olt și Slatina, din 3 județe: Olt, Dolj și Gorj. zefiR este inițiativa unui consorțiu, coordonat de fundația Terre des hommes și format din organizațiile Amare Rromentza, Agenția Împreună, Fundația PACT, Fundația Pestalozzi, Habitat for Humanity România, SASTIPEN și Fundația NESsT România.

Baia de Fier

Una dintre comunitățile în care am ajuns în acest circuit a fost BAIA DE FIER. Aflată la o distanță de 49 km de Municipiul Târgu-Jiu, Baia de Fier are 3.984 de locuitori, dintre 480 romi. Comunitatea de rudari din comuna Baia de Fier este compactă și situată la o distanță de aproximativ 4 km de centru.

Principalele probleme în comunitate: abandon școlar, căsătorii timpurii, lipsa de interes pentru educație a elevilor. Aici există un grad crescut de infectare cu hepatită în rândul rudarilor cauzat de condițiile insalubre de trai și de consumul de apă nepotabilă din râu. Puține gospodării sunt racordate la rețeaua de apă potabilă, folosind fie apa din râu (care nu este potabilă), fie apa din fântâni.

zefiR în Baia de Fier

Bun, ce faci când te confrunți cu atât de multe probleme, ai o mână de oameni (organizațiile) care vor să ajute și niște fonduri de alocat? Ei bine, lucrurile se desfășoară într-o manieră umană. Mai exact, în aceste comunități există niște grupuri de inițiativă, formate din oamenii satului și organizațiile partenere, care intervin în funcție de nevoile punctuale. Membrii grupurilor de inițiativă au întâlniri periodice, pun pe hârtie problemele comunității și prioritizează acțiunile. Totul se desfășoară pe bază de voluntariat, așadar, cei care se implică în lucrul de inițiativă sunt oameni care chiar vor să schimbe ceva pentru ei și pentru cei cu care împart ulițele. Sunt obosiți de la toate problemele adunate, dar nu se lasă doborâți. Problemele nu-i pun la pământ, ci îi conving mai tare să lupte.

De când a venit zefiR în Baia de Fier, au început diverse proiecte și acțiuni ca Joia Veselă, evenimente Fair Play, evenimente socio-inclusive, finanţări acordate iniţiativelor comunitare legate de copii, informare și educație sanitară, s-a construit un centru comunitar de Asistență Medico-Sanitară și s-a amenajat un spațiu de joacă pentru copii (nici nu vă puteți imagina câtă bucurie aduce un leagăn în viețile unor copii).

Am discutat cu cei implicați în proiect, cu cadrele școlare și am aflat că aceste acțiuni, pas cu pas, aduc schimbări mari. Programul de after-school, spre exemplu, a condus la reducerea abandonului școlar și, implicit, la îmbunătățirea rezultatelor la școală. Câteva ore pe săptămână cu cei mici fac minuni: învață bunele maniere, învață forme geometrice, folosesc culori, foarfecă, foi colorate, desenează, își fac temele, se integrează în societate, pleacă în excursii. Mai mult, există și un consilier psihologic la care ajung problemele copiilor: violența în familie, părinți plecați în străinătate, lipsuri materiale. Se discută cu ei, primesc ajutor, sfaturi și îndrumări. Lucruri normale pentru o lume normală. Doamna psiholog ne-a spus despre cei mici cu probleme mari:

“Au vise, chiar dacă condiția este modestă. Vor să fie profesori, educatori, dansatori.”

Doamna Doina: “Fac și eu ce pot”

În acest grup de inițiativă am descoperit-o pe minunata doamnă Doina Irinoiu (50 de ani). A venit la întâlnirea noastră de la școală în cizme de cauciuc, direct de sus, din munți, de la cules de afine. În plin sezon, oamenii merg la cules de afine: culeg vara ca să aibă cu ce trăi iarna.

Doamna Doina a fost la toate întâlnirile de inițiativă de până acum. Femeie de serviciu la școala din Galbenu, ea este sufletul poveștii, a ajutat la redactarea proiectului comunitar, a fost interesată și a înțeles ce înseamnă dezvoltare comunitară. A adus lângă ea și alți săteni, s-a zbătut și a pus lucrurile în mișcare.

Cât stați la cules de afine?

Facem o acțiune de dimineață până la 12:00-13:00, facem o pauză că ne dor spetele, mâncăm ceva și-apoi plecăm iar; rămânem în munte. Dormim în pădure, că nu e convenabil să tot venim acasă, ar costa 20 de lei fiecare drum. Stăm o săptămână în munte, mai viu acasă, mai plec, timpul meu de concediu acolo îl duc. Dormim la vagoane. Vagonul e un fel de container, încap 3-4 oameni. Când e sărbătoare, la munte tot muncim, dar facem mai de agremenet (râde). Culegem ciuperci în loc de afine.

Care este procesul exact? Cum se culeg afinele?

E cineva care colectează afinele. Le dăm cu 9 lei alese, 7 lei nealese. În București, în Obor, îs 20-25 lei. Dacă nu le găsești sau a trecut sezonul, cum zicem noi: piguli, adică trebuie să te străduiești să le găsești, iei bob cu bob. De cules, se culeg din luna iulie până în august, de trezit îs trezită din somn de la ora 4.

Ce vă motivează să vă implicați în zefiR?

Când vrei să faci ceva și-ți place ce faci, îți faci timp; și-ți pasă de ceva și vrei să vezi ceva făcut de tine, ca mâine-poimâine să vezi ceva ce n-ai crezut vreodată c-o să vezi. Mă simt eu bine că văd că s-a făcut ceva. Mă simt foarte bine, asta vreau; am și eu nepoțeii mei și-mi pare bine că-nvață lucruri bune, putem să-i aducem să fie în rândul la toți copiii.

Și am văzut în timp că foarte multe s-au schimbat. S-a schimbat felul lor de copii. Tot s-a schimbat. Au început să învețe carte, să freceventeze școala, să fie mai puțin răi – eu vorbesc în termenii mei! Și asta.

Din grupul de inițiativă face parte mai mult familia mea că m-a văzut prea mult că vreau să fac ceva. Fiind familia mea, m-a înțeles. Ne-am gândit să facem ceva pentru comunitate. Am făcut și se vede parcul pentru copii, programul de after-school, cabinetul medical, locul de joacă din comună de la grădiniță.

Eu sunt femeie de serviciu, nu mă descurc la multe, recunosc, dar apelez la fete, împreună rezolvăm.

Ce ați învățat din zefir?

Cu unul singur niciodată nu e putere.

Nu v-ați gândit să intrați în politică, la primărie?

Nu, politică nu! Mi-ajunge mie câte le am pe cap! La astea nu. Îmi place mult să stau în pădure, în natură, nu la primărie. La școală, să-mi fac datoria, un gest umanitar pentru comunitate, dar nu politică.

După discuția asta deschisă, de la școală, Doamna Doina s-a dus rapid până acasă, și-a luat pantofii buni și hainele curate și ne-a făcut un tur al împrejurimilor prin sat. Am profitat de minutele în plus alături de ea și am aflat și alte detalii despre viața ei.

Sunteți aici, din sat?

Nu, îs venită aici, îs plecată de acasă de 35 de ani, îs măritată; am 5 copii.

Unde l-ați cunoscut pe soțul dumneavoastră?

A avut o nepoțică căsătorită în zona mea, eu vin de pe lângă Târgu-Jiu și m-am mutat aici.

După cât timp v-ați mutat aici în sat, după soț?

Pe loc.

Dragoste la prima vedere, deci?

Da!

Și nu v-ați înșelat.

Nu. N-aveam decât 14 ani când ne-am luat. Așa era timpurile atunci. Am 3 fete și 2 băieți. Toți căsătoriți, nepoței și de 12 ani. Am 3 copii cu mine și o fată în Spania, la muncă în Spania, și una care aproape e locatară acolo, trăiește de 13 ani.

Mai vin vara aici?

Au casă și în România, da.

V-adunați des toți laolaltă?

Rar, rar îmi întregesc familia și când e asta, nu mai pot să mă stăpânesc. Cam rar să-i aduci pe toți.

La cât timp v-a cerut în căsătorie după ce l-ați cunoscut?

Pe loc, imediat.

Nu v-a fost frică că nu e bărbatu’ ăl bun?

Păi, dacă tata a știu că-i bun! A dictat tata și am ascultat de părinți, dar n-a fost rău, nu-mi pare rău.

Ce aveți aici, în pădure?

Zmeură, afine și ciuperci, gălbiori.

Gălbiori? Ce-s ăia?

Un fel de ciuperci, urechiuli li mai zice, îs galbini și trăiesc ceva mai mult. Am auzit că 20 de lei costă în București, iar eu le dădui cu 4 lei kilogramu’, am adus 15 kg de mă doare spetele.

Vara lucrați, mai veniți la școală?

Da, viu. Mi-am băgat concediu acuma. Am 24 de zile libere. Eu ca femeie de serviciu mă duc și vara că igienizez școala.

Nu v-a tentat să plecați afară la muncă, cum pleacă atâția pe-aici?

Am fost și eu plecată, am fost șase ani. La cules de căpșune, afine, în Spania.

Și?

Și, dacă după aia mi-am găsit locul ăsta de muncă aici, m-am gândit că îmbătrânesc mâine-poimâine și alea nu-mi ține de cald. Vine un an al bătrâneții și n-am de unde lua și eu o pensie. Și m-am retras.

Dar v-a plăcut acolo, în Spania?

Da, dacă muncești, oriunde e bine. Dacă-ți place să muncești, să fii harnic, oriunde e bine. Acuma e vârstă la care nu-ți mai place să pleci. Îți place să stai la căsuța ta, la treburile tale. Chiar dacă ai puțin, faci din el să fie mai mult. Te mai zgârcești. Nu să-ți tragi de la gură acuma să mori de foame, dar sunt alte lucruri.

Ce-ați făcut din banii câștigați în Spania?

Mi-am luat mașină, c-am carnet și conduc. Altfel nu m-aș putea descurca. Acum vreo 6 ani am dat de carnet. La bătrânețe am dat de permis. Mi-am luat un Golf 3, e acolo în curte.

Copiii dumneavoastră care au rămas aici, în sat, cu ce se ocupă?

Merg la ciuperci, culeg ciuperci. Unul a fost plecat cu contract de muncă în Germania, a stat două luni, diseară se întoarce.

Regretați ceva în viață?

Nu. Nu cred. Nici nu mai contează.

________________________________________________________________________________________________________________

Doamna Doina, nu știu dacă o să citiți vreodată rândurile astea, dar vă mulțumesc pentru răspunsuri și pentru tot ceea ce transmiteți! Sper să fie cât mai mulți oameni ca dumneavoastră. Oameni care culeg afine, stau în natură, fac tot ce pot face, scriu proiecte direct din cizme de cauciuc, după o zi de muncă, se implică, învață, zâmbesc mult și schimbă lucruri mici, lucruri mari.

_____________________________________________________________________________________________________________________