Ar trebui să fac o secțiune pe blog dedicată cărților despre care nu știu ce să scriu. Cărților complicate, care nu sunt neapărat de plăcut, ci efectiv sunt de citit. În viață, vorba aia, mai faci și ce trebuie, nu doar ce-ți place. Pentru mine, cititul a ajuns demult în zona în care îmi dă mult mai mult în afară de relaxare. Poate și de asta aleg destul de des subiecte triste, dure sau depresive – în unele cazuri, cărțile te pot pregăti psihic și emoțional pentru căderile inevitabile din viață.

De căderea Saigonului încă nu știam prea mult înainte de cartea asta. Puternicul războiul dintre anii 1961 și 1975 s-a soldat cu peste 58.000 de morți în rândul soldaților americani, iar de partea vietnameză numărul victimelor a ajuns la milioane. Frequent Wind, cea mai amplă evacuare cu elicoptere din istorie, ar fi trebuit să înceapă un mod organizat imediat după ce pe postul de radio al armatei americane a fost difuzat un mesaj codificat, a cărui semnificație o cunoșteau numai americanii din Vietnamul de Sud și localnicii care puteau primi protecția Washingtonului. Operațiunea de evacuare a fost, însă, un eșec. Mii de americani și vietnamezi care au colaborat cu regimul sud-vietnamez au ajuns totuși pe portavioanele americane cu elicoptere care, la sfârșitul operațiunii, au fost aruncate peste bord, astfel încât cei evacuați să aibă loc pe puntea navelor. În tot acest timp, trupele comuniste nord-vietnameze intrau victorioase în Saigon. Ziua de 30 aprilie a rămas în memoria refugiaților vietnamezi din SUA ziua cea mai tristă sau aprilie negru.

Bazat pe fapte reale, romanul Simpatizantul, de Viet Thanh Nguyen, apărut în limba română la editura Art, colecția musai, începe cu căderea Saigonului, care reprezintă și azi o rușine pentru America – dat fiind că i-a obligat pe vietnamezi la gesturi disperate pentru a-și salva familiile.

Nu ar strica să menționez că, deși născut în Vietnam, din 1975, după căderea Saigonului, Viet Thanh Nguyen se mută în America, unde romanul lui de debut este premiat cu Pulitzer pentru Ficțiune în anul 2016.

Un roman de spionaj și de război, Simpatizantul atacă violent politica, revoluția sau colonizarea. Cred că cea mai puternică latură a celor aproape 600 de pagini rămâne, însă, situația imigrantului. Naratorul, un dublu agent comunist, jumătate francez, jumătate vietnamez, un om cu două minţi, ajunge în America după căderea Saigonului şi încearcă, aşa cum fac şi ceilalţi refugiaţi vietnamezi, să o ia de la capăt cu o nouă viață.

Romanul este o succesiune halucinantă de asasinate, morți, dualități, fugi, explozii, viol în grup, torturi cumplite. Au fost scene în care am întors privirea pentru câteva momente, am înghițit în sec și am înțeles mai multe despre ce înseamnă durerea.

Și, cum ziceam și mai sus, situația imigrantului – subiect atât de sensibil și discutat în zilele noastre – este cea mai apăsătoare temă din carte. Foarte des, naratorul se confruntă cu a fi numit bastard – lexem ce îl urmărește ca un blestem. Copiii râdeau de bastarzi, rudele le ofereau mai puțini bani copiilor bastarzi, bastarzii erau mereu marginalizați și tratați ca un mix de lucruri negative. A fi bastard este, poate, mai greu decât a lupta în război. Orice situație, orice dramă în familie sau iubire putea fi îndurată de el – totul, însă până când este numit bastard. Noțiunea de corcit (bastard) este un urlet, iar urletul este universal.

Citate preferate:

♦ Pe cei săraci nu-i întreabă nimeni dacă vor război sau nu.

♦ În încăperea albă în care mă aflam nu aveam nimic altceva decât timp.

♦ Pentru a răspunde la aceste întrebări era nevoie fie de Camus, fie de coniac. Și cum Camus nu era disponibil, am comandat coniac.

♦ Ceea ce ne face pe noi oameni este faptul că suntem singurele creaturi de pe planeta asta care și-o pot trage singuri.

♦ Nimic nu e mai de preț decât independența și libertatea, dar nimicul este și mai de preț decât independența și libertatea!

Foto: Raisa Beicu