DCEE0AAA-E004-496A-B1EC-EEE4FF6F7EE5

Una dintre cărțile pe care le-am cumpărat de la Bookfest în afara listei de-acasă a fost Un bărbat pe nume Ove, de la Editura Art, colecția musai. Am ajuns cu sora mea la standul lor și librarul ne-a convins s-o luăm. Mai rar se întâmplă să ascult o recomandare de la un necunoscut, dar s-o zic pe aia dreaptă, mi-a și plăcut tare mult coperta. Nu știam la vremea respectivă că volumul este scris de un suedez (Fredrik Backman), cum nu știam nici că ecranizarea lui a fost nominalizată la Oscar, categoria Cel mai bun film străin, 2016.

Venită în Bacău pentru câteva zile, am adus cu mine trei cărți: Cartea lui Răzvan Exarhu (citită), ultima apariție a lui Șișkin (mâine m-apuc de ea) + Un bărbat pe nume Ove, pe care fix acum am terminat-o. Am tot soiul de impresii, val-vârtej, despre romanul suedez. Dacă după primele zeci de pagini eram destul de revoltată că mi se părea prea simplu și ușor scrisă, acum, c-am ajuns la finalul ei, recunosc că nu mai sunt atât de războinică. Cu cât înaintezi în vieți și în lecturi, subiectul morții în literaturi, cinematografii sau alte forme de artă devine cumplit de greu de consumat. Despre moarte și iubire, în fond, e mereu greu să vorbești. Sunt subiecte despre care știm cam totul sau cam nimic și oricât ne-ar lovi iubirile sau disparițiile, asta nu înseamnă că suntem vreodată pregătiți pentru ele.

882AC842-64E8-43A5-A463-28D1F5D6BBA3

Ove a venit în viața mea liniștită din Bacău pe nepusă masă – citind inițial o recenzie pe marele internet, aflasem că romanul trebuie să fie tare amuzant – filmul a și primit premiul pentru cea mai bună comedie a anului 2016 la Premiile Academiei Europene de Film. Nu sunt după o perioadă tocmai relaxată, abia am terminat Fericirea e un ac de siguranță (btw, când râzi mai tare la cartea lui Răzvan Exarhu, te și lovește câte-un aspect meditativ), așa că ceva ușor și amuzant mi-o prinde bine. Hai să fie musai o copertă frumoasă!

699996D0-F20F-435A-A274-DB0B22AB868A

M-apuc, citesc, deși nu prea sunt fanul cărților ușoare – când citesc o carte mult prea repede, sunt ușor dezamăgită căci asta înseamnă că n-am tras suficient de mintea mea. Așa, revenind: citesc, citesc, m-amuz, Ove este un bărbat în vârstă, posac, obsedat de reguli și încântat că există rutina ca stil de viață (un fel de Stoner al lui John Williams). Nu consumă timp inutil cu discuții cu vecini, necunoscuți, nu face compromisuri, știe un traseu corect și doar pe ăla îl urmează, merge la serviciu, plătește toate taxele, are o casă, repară casa, are o soție, o stabilitate și o mașină Saab pe care o adoră. Este într-un mare conflict cu singurul lui prieten bun, vecinul de cartier care l-a detronat din funcția de președinte al asociației de proprietari – schimbare ierarhică pe care o numește revoltat „o lovitură de stat”. Lipsa funcției oficiale, însă, nu-l oprește să inspecteze totul în jur, la prima oră a fiecărei dimineți. Face scandal pentru orice lucru clintit de la locul lui, întoarce spatele oricărui interlocutor, urăște pisicile, copiii, viața. Urăște pe oricine, mai puțin pe soția lui, Sonja, singurul și suficientul motiv de-a fi fericit.

Într-o zi de luni, însă, viața lui (fericită ori ba) se schimbă radical și anarhia îl conduce la o singură decizie: nu mai vrea să trăiască. Ai zice că subiectul este destul de simplisto-pueril, nu? Așa am crezut și eu inițial, însă citind capitol cu capitol, am înghițit în sec, am clipit, m-am mutat din pat pe balcon, apoi în grădină, apoi la loc pe balcon. Am citit cele 450 de pagini în mai puțin de o zi și nu aș putea să îi reproșez nici pasajele/ideile repetitive, nici că-i așa de simplu de citit, nici că unele coincidențe par ușor trase de păr, nici nimic. Am găsit în cartea asta un subiect cumplit de greu: dispariția, scris cu relaxare și umor. Dacă la Joan Didion citești o pagină și plângi, apoi reiei cartea după jumătate de oră de suferit, la suedezul mai sus amintit râzi, zâmbești, deși recunoști spaima Didioniană a locurilor, oamenilor și amintirilor care dispar.

Disparițiile dor, dar ele tot dispar, indiferent de cum ne raportăm la ele. Backman ne arată în cartea lui cum e să ne luăm viața la mișto (vorba lui Robin), căci viața chiar e mișto. Chit că soarele e cu dinți.

A6D1B655-796C-4E67-8059-DD1076D4EF77

***

Citate preferate:

♦ Ove e instinctiv sceptic în preajma oamenilor de peste un metru optzeci. Experiența îi spune că sângele nu poate ajunge la o asemenea înălțime.

♦ Oamenii ziceau că Ove vede lumea în alb și negru. Iar ea era culoare. Toată culoarea lui.

♦ Descoperise că îi plăceau casele. Poate pentru că erau ușor de înțeles. Puteau fi calculate și desenate pe hârtie. Nu curgea apă înăuntru dacă le izolai bine. Nu se prăbușeau dacă zidurile de rezistență erau construie temeinic. Casele erau cinstite, îți dădeau ce meritai. Ceea ce, din păcate, nu se putea spune despre oameni.

♦ Bucătăria e ordonată, dar prăfuită. Miroase a cafea stătută, s-a adunat mizerie în crăpăturile faianței și lucrurile nevestei lui Ove sunt peste tot. Micile ei decorații pe pervaz, agrafele de păr pe masa din lemn și scrisul ei pe post-it-uri lipite pe frigider.

♦ Dar pe tristețe nu te poți baza. Când oamenii nu o împărtășesc, îi desparte.

♦ A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.

♦ Ne e frică de moarte, dar, cel mai mult, ne e teamă că o să-i lovească pe alții, nu pe noi. Cea mai mare frică e că o să ne ocolească. Și că o să ne lase singuri pe lume.

5640BF05-E951-4FF6-9783-EBD3200A3CBE

88D0A68D-020D-44E2-8587-355F067CFE52

3688604E-9147-4D8F-9FAC-DC9760414363

CB42693E-5E9D-48E7-9969-00F7A5DA3A03

Foto: Raisa Beicu