Maria Slavnea – numele de fată. Maria Lazăr – numele după măritiș. Mam’ Maria – pentru noi, rudele.
Mam’ Maria împlinește anul ăsta, în data de 8 octombrie, 97 de ani. Sora bunicului meu a fost a doua născută dintre frații familiei Slavnea: Vasile (bunicul meu), Maria, Ileana, Natalia și Toader. În prezent, doar ea și Toader mai trăiesc, însă neamul Slavnea este renumit în satul Trifești, Neamț, ca fiind longeviv, ambițios și gospodar: Dacă rămâneai aici, în sat, la noi, nu erai tu nemăritată la vârsta asta! Îți găseam flecău de nasu’ tău, ingineri sau oricum foncție mare, că tu ești fată diștiaptî.
De când mă știu, nu există reuniune de familie fără invitatul special Mam’ Maria, care locuiește la un gard distanță de casa bunicilor. Vasile și Maria erau cei mai apropiați dintre frați și, prin urmare, s-au învecinat și geografic. Pe vremuri, familiile cumpărau pământuri unii lângă alții, să nu fie împrăștiați – ulița slăvineștilor urmează tradiția.
Toată viața ei, Mam’ Maria a muncit enorm, zi-lumină. A muncit la colectiv, a crescut vaci, porci, oi, găini, a construit o casă, a strâns bani la saltea și, mai ales, a dansat. Chiar în urmă cu câțiva ani, de Constantin și Elena, când a fost mare petrecere în familie, Mam’ Maria a dansat de mama focului. Cine-a zis că peste 90 de ani nu mai faci față horelor?
În unele zile caniculare, se trezea și pleca la prășit. O zi întreagă rezista doar cu o turtă în buzunar. N-a mâncat niciodată mult și, de altfel, gătitul nu a fost punctul ei forte. Noroc de nora ei, tanti Duța, cu care a locuit în aceeași curte și care și-a asumat rolul de bucătăreasă a familiei. Așa se face că seara, după o zi petrecută pe ogor, Mam’ Maria venea cu un blid la noră și îi spunea:
Pălește-mă și pe mine cu ceva. Ce scrie la cazan?
Mam’ Maria nu a fost niciodată bolnavă. S-a menținut cu mișcare: muncă de dimineața până seara. În caz că o mai durea pânticili (unde pântici = stomac), lua un rachiu, refuza orice medicament:
Pleacă cu bunghii de-aici, mai degrabă dă-mi un rachiu și-mi trece.
S-a măritat, ca toate fetele vremurilor, foarte tânără, când încă nu știa multe despre viață. Culai a fost alesul inimii: el și doar el. Nu i-a văzut nimeni vreodată despărțiți – peste tot au fost doar împreună. O viață cu bune și rele, așa cum se-ntâmplă cu toate viețile-n tăvălug. Erau seri când, întorși de pe câmp, fierbeau un ou, îl tăiau în două, îl mâncau și încălzeau un litru de lapte proaspăt de la vacă, îl beau și cam asta era cina.
Au avut împreună un singur copil – Costică – unul și bun. Cei doi părinți i-au construit o casă cu ei în curte, iar băiatul a venit dimineață de dimineață, o viață întreagă, la Mam’ Maria, să îi spună Bună dimineața, mamă!, să o întrebe cum se simte, să îi ureze o zi bună, apoi se ducea la muncile din ogradă. Asta până în dimineața zilei 14 februarie 2016, când ușa de la camera bătrânei nu a mai fost deschisă. De-atunci, în nicio dimineață, Costică nu i-a mai zis Bună dimineața, mamă!
Vestea a doborât-o pe Mam’ Maria, pe care eu, una, nu o mai văzusem niciodată plângând. De-o viață o știu râzând, dansând și recitând poezii. În momentul în care am văzut-o plângând în hohote, am realizat că orice bucurie, până și bucuria absolută, își mai ia câte-o pauză lungă.
***
Familia mea e plină de expresiile Mam’ Mariei și adeseori principiile ei ne urmăresc și ne ocrotesc ca niște cochilii. Severă, dar dreaptă, niciodată nu a judecat pe nimeni, ci mereu a găsit circumstanțe atenuante. Cineva călca strâmb în familie și era hulit de noi toți? Mam’ Maria spunea amuzată:
I-o fost somn și s-o culcat undi o putut.
Dezinvoltă și relaxată, am vorbit mereu orice subiect cu ea. Mama ne povestește numeroase momente când ea și fratele ei au fost acoperiți de mătușa lor. Petreceri date în lipsa părinților, certuri aplanate, sfaturi date în situație delicate sau disperate – ea era asul din mânecă.
Simțul umorului este, de fapt, cea mai faină latură a ei. Unde apare Mam’ Maria, să fii sigur că râzi cu lacrimi. Când o vedea pe mama mea venind pe uliță de la vreo întâlnire, vocea mătușei răsuna-n cântec:
Pe drumu care mi-i drag
Treabă n-am și tot îmi fac
Dar pe care mi-i urât
Treabă am și nu mă duc
Am un carnețel cu expresii culese din discuțiile la țară. Când îi dădeai ceva ce îi plăcea, Mam’ Maria exclama extaziată: M-ai pălit drept la căciulă, iar când vorbea de cineva înstărit: Cine are sare pune și-n chisăliță.
Am fost acum, de curând, la ea în vizită. De când Costică nu mai e, s-a mutat în aceeași casă cu nora ei, tanti Duța, să se încălzească la focul unei singure sobe împreună. Din când în când mai suspină, mai tresare un surâs, mai tresare un vers, mai tresare o amintire din cochilia-i apărătoare.
Ce mai faci, mam’ Maria?
Ioti, ci sî fac? Am fo’ fimeie harnică și acum șăd aici tătî zîua.
Aici e copacul meu, pe fereastră. Cireșu’ meu, după casă. Copacu’ aista. A mieu l-o sădit, Culai l-o sădit, vino di-l vezi. Tu nu te măriți?
Mă mărit, dar mai aștept oleacă. Ce să caut la un băiat, mam’ Maria, ca să fie bun?
Sî aibî gologani. Dacă are parali, mergi cu el.
Crezi că banii sunt suficienți?
Da, îs. Sî nu fie în fundu’ gol. Doar nu îi cumperi tu haine șî di-ali gurii.
Să fie frumos?
Normal. Doar tu nu ești frumoasî? Înalt să-l iei, să nu fie urât, ochi negri ni-a-parat. Bărbatul cu ochi negri îi frumo’. Tata n-o avut băieți cu ochi negri, de asta l-am luat eu pe Culai cu ochii negri. Încă ceva: să nu aibi mustiațî.
Deci, fără mustață. Altceva?
Fără. Să fie injineri, să aibă foncție, servici bun. Învățător, avocat, doctor, să aibî parali sâ-mi cumpăr sandali (râde).
Să nu fie urât, omul urât să nu-l ții în casî. Să ducă sapa-n schinare.
Nu prea mai duc băieții ăștia ai mei sape în spinare, dar pot încerca să fac o probă pe la Unirii. Unde l-ai cunoscut pe Culai?
Nicăieri nu l-am cunoscut. L-am văzut la 17 ani pi dial, se ducea… Nici nu mai știu undi si ducea. Am făcut nuntă, tata mi-a făcut nuntă. Așa să-ți facă și ție tac-tu. O fost frumo’ tare.
O cântat frumos, am avut muzicî frumoasî. O fost mulți oameni, doar că am rămas datoare. De la nuntă mi se trage totu’ (râde).
Ți-a părut vreodată rău că l-ai luat pe Culai de soț?
Nu, am trăit bini cu el. Dar o murit di tânăr. Mult pre’ tânăr.
Auzi, ia o bumboană di la mini:
Toată viața ai fost muncitoare, n-ai stat nicio secundă. Cum de ai rezistat atâta?
Ci altceva sî fac?
Ai folosit vreodată cremă hidratantă?
Ci-i aia?
Ai ținut regim la viața ta?
Cum adicî?
Ai mâncat ceva anume?
Nu…ci-am apucat. (se uită fix la mine). Tu ai ochii mei, nu? Ioti, aceiași coloare. Io-s mai urâtă, numa’. N-am avut fată, dar ți-am dat ție ochii (râde).
Dar de recitat mai reciți?
Da, știu cântici, poezii. Trebuia să fiu poetă, dar s-a dărâmat școala pe poezia mea.
Mai dansezi?
Ci-i aceia?
Adică, mai joci? A dansa zicem noi la joc.
Am jucat mult, daaa. M-aș mai ridica și acuma. Când am jucat prima oară mama m-o bătut. Di fapt, o bătut-o pe Ileana (sora mai mică): Tu-s norocu’ tău. Ai ieșit la joc? Îți trebe joc? Las sî joaci aiasta mare, adica io – să joc io întăi și după aia ea.
La Balan am ieșit la joc prima oară, mi-amintesc bine.
Nu mai joc, de când a murit… (lăcrimează și urmează o pauză lungă).
Hai, mai ia o bumboană. Stai că am una-n buzunar:
Am 26 de ani, însă nu-mi găsesc niciodată liniștea. Mereu vreau altceva, mereu vreau un serviciu mai bun, o carieră de succes, muncesc enorm, nu dorm nopțile, muncesc fără oprire. Crezi că o să ajung vreodată să fiu mulțumită pe deplin de mine? Dar fără să mă mai supun la atâta oboseală.
Io știu, mamă. Voi trăiți vremuri din care noi nu pricepem mai nimica.
Apăi, după mine, ar trebui să fii deja mulțumită că ti-o dat Dumnezeu așa diștiaptă, ai școală înaltă , foncție, ești frumoasî, ai o casă, o mașină. Un flecău bun să-ți mai cauți și gata, ți-ai găsit liniștia (râde).
Noi ne căutăm liniște pe internet acum, dar n-o găsim. În căutarea liniștii pierdute, Mam’ Maria. Ia zi-mi, știi ce e internetul?
Când bagă oameni vii în televizor, așa, în realitate. Am văzut io.
Crezi că e folositor internetul?
Io știu?! Mie nu mi-o folosit. Nici lui Culai.
Ce sfat îmi dai să fiu o soție bună?
Să fii mamă acasă, să fii bună gospodină, să nu fii mamă curvă, să nu te uiți după altu’. Dacă te-ai luat cu unu’, să vezi de el! Acuma dacă o să ai noroc… Să ai noroc, mamă! Că meriți! Dumnezeu să dea să fii mireasă, să mă chemi la nuntî sî joc (râde).
Îmi cânți ceva?
Da, hai:
Am un prieten bun în București. Îi reciți o poezie, te rog, să îi arăt când mă duc acasă la mine?
Da, recit. Apasă. Încep?
Am un pulover frumos, care merge să-l iei în București. Îl pui în spinari și cați băietu’ cu ochi negri. (râde). Hai, mai ia o bumboanî. Ba nu, ia două:
Am luat bomboanele, m-am mai uitat o dată la cireșul de pe geam – în realitate, cireșul a fost tăiat cu câțiva ani în urmă, dar Mam’ Maria încă-l vede acolo, în curte, se uită ore-n șir la el. Mama povestește că a suferit enorm când cireșul a fost tăiat. Acum, încă se imaginează culegând cireșele coapte, le pune în poală și le mănâncă seara cu Culai.
Am pupat-o pe mătușa mea de 97 de ani. Am lăsat-o la căldură, în casa nurorii, mi-am luat ghetele-n picioare, căciula pe cap și m-am dus să revăd camera în care a locuit ea o viață. Radioul plin de abțibilduri zace cu butonul OFF setat pe pervaz, pe pereți atârnă câteva fotografii cu rude de care eu, una, nu știu nimic, în colț stă rezemat un baston – cândva util cu el se mergea pân’ la ogor și înapoi. Văd patul pe care Mam’ Maria a dormit 96 de ani, văd camera în care o ușă s-a deschis dimineață de dimineață și o voce a umplut mii de dimineți cu un:
Bună dimineața, mamă!
Mă uit în urmă, las butonul radioului pe ON, chit că radioul nici nu e băgat în priză, pun mâna pe clanța ușii și îi zic în plină amiază tăcerii din fața mea:
Bună dimineața, mamă!
Foto: Raisa Beicu.
10 Comments
sabina r
Sa mai scrii. Batranii merita sa-si faca auzit glasul 🙂
Raisa Beicu
Mai scriu, promit. Chiar am în draft un material mare despre bunicii mei, care au o poveste ireală 🙂
Diana
Mi-a placut mult articolul, Mam’ Maria pare o femeie inteleapta, avem ce invata de la ea. Cel mai mult mi-a placut raspunsul ei la intrebarea ta despre liniste, pentru ca are dreptate, sa stii: atata timp cat esti sanatoase, ai casa, masina, ai ce sa mananci, ai un acoperis asupra capului….asta ar trebui sa fie de ajuns. Astept cu nerabdare si articolul despre bunici 🙂
Raisa Beicu
Da, multe ar trebui să fie altfel decât sunt. Ar trebui să fim mai liniștiți, ar trebui să nu ne mai complicăm existența, ar trebui să găsim optimism etc. etc. Dar, cum îmi place mie să zic: ne mai scapă armonia printre degete 🙂
Mulțumesc mult, voi reveni cu bunicii cât de repede pot. 🙂
Loredana Sichitiu
Raisa, ai o mare capacitate de a transmite emotii prin scris..te admir si te felicit! “M-am tinut tare” dar pe final lacrimile au razbit! Ii doresc o batranete usoara Mam’ Mariei!
Raisa Beicu
Mulțumesc mult, dragă Loredana! Toate de la citit vin, știi? Chiar cred asta. Sutele de cărți te fac să scrii mai bine, să ai emoții, să faci sinapse, să te ții tare până la lacrimi, să proiectezi bătrâneți.
🙂
Zavate Maria
Aşa plastică, ca un tablou, a fost descrierea ta. E aşa de mare prăpastia dintre generații, dar ne unesc aceleaşi trăiri de bază: dragostea, bucuria succesului, empatia, suferința,
Raisa Beicu
Așa este. Mai ales când gravităm în aceeași familie, unde suntem, cumva, condamnați să credem în dragoste, bucuria succesrului, empatie, suferință 🙂
Alina
Eu nu m-am tinut tare deloc. Au inceput suspinele de la primele randuri si prima bomboana. Asa ma astepta si mamaia in curte, cu mana mereu in buzunar sa scoata cate-o nuca de acolo pentru toti nepotii.
Alexandra
Foarte frumos scris. O vad pe bunica mea in descrierea ta care si ea împlinește 97 peste cateva zile. Viata lor a fost atat de diferita si frumoasa fata de timpurile noastre….