Eu beau multă cafea, iubesc cafeaua, am avut zile întregi în care gândul de a bea o cafea m-a mânat în luptă. O suna clișeic, dar cafeaua e bucuria mea constantă, repetitivă, care, indiferent de fluctuațiile vieții, rămâne acolo. Bucuriile mereu dispar și (eventual) reapar, cafeaua e acolo, în viața mea, pe Instragram-ul meu:
Frecventez tot mai des locuri din București în care cafeaua este ridicată la rang de deliciu. Fie că vorbim de M60, Frudisiac sau Origo, Bucureștiul a devenit un soi de cafe-bar select, un cafe-bar tot mai populat, ale căror mese trebuie rezervate din timp. A scris minunatul autor J.R. Moehringer o carte pe care am și recenzat-o (am recenzia în draft încă): Dulcele bar. Acolo, viața unui bărbat crescut fără tată se mută într-un bar, unde acesta își găsește standardele și direcțiile masculine. Alcool, discuții dure, bătăi, meciuri sau glasul masculin – personajul căuta esența universului puternic care îi lipsise întreaga copilărie, căuta echilibrul care îi lipsea. Cumva, Bucureștiul ăsta invadat de cafenele îmi seamănă cu spațiul lui Moehringer – la alt nivel, bineînțeles. Cafeneaua s-a transformat într-un fel de centru al activității bucureștene, cafeneau este locul în care scrii, te vezi cu prieteni, cu străini, citești, te desparți de iubiri, uiți de iubiri, privești pe geam, stai cu picioarele spânzurate-n gol, recuperezi săptămâni și luni cu un Flat White în față.
Iată de ce, poate, concursul illy mi-a atras atenția – am scris despre el în acest articol. Ei au văzut, ca mine, în cafea o artă. După multe cafele băute, înscrieri, jurizări, s-a ales marele câștigător. Voila:
În sunete de aparate de cafea, câștigătorul celei de-a doua ediții a concursului „Design the illy can” a fost desemnat Stan Marius Iulian. Lucrarea sa va fi imprimată pe 20.000 de cutii de cafea illy – după ce a depășit cele 328 de lucrări total înscrise în competiție.
Marius sau Iulian (nici nu știu cum îl strigă prietenii) va putea participa la cursul „Disruptive Market Innovation through Design”, organizat de Royal College of Arts UK în vara anului 2017. Asta ca bonus al marelui premiu 🙂
Mai mult, câștigătorii + finaliștii vor avea șansa unui loc în expoziția finală ce va fi organizată în primăvară – atunci vom vedea și cutia minune. Până una alta, lista celor 20 de lucrări finaliste poate fi vizualizată aici.
Eu abia aștept să văd cutia, să mi se confirme că ritualul cafelei e unul tot mai artistic și mai complicat, să mă bucur că Bucureștiul e un Dulcele cafe-bar. Dragul meu Moehringer, eu sper să bem o cafea illy aici în București. Ce zici?
7 Comments
Amalia
Bună, Raisa!☺Ce cafea bei când ești acasă? Și mie mi-a plăcut mult Dulcele bar ? Ce mai recomanzi de același autor? Eu n-am apucat să mai citesc altceva.
Raisa Beicu
Dragă Amalia, eu am mai citit Open, biografia lui Agassi, care este scrisă cu ajutorul lui Moehringer (e tareee bună), iar săptămâna asta mi-am cumpărat Sutton – a fost tradusă în română. E cam tot ce a scris el, bine că e așa de tânăr, îl voi urmări toată viața, Scrie incredibil de bine 🙂
Revin cu impresii despre Sutton cum o citesc. Te îmbrățișez.
Amalia
Dragă Raisa, ce frumos ai zis : “îl voi urmări toată viața”! ☺ E incredibil cum ne atașăm/îndrăgostim de unii scriitori prin cărțile și scriitura lor. Been there, done that! Spor la citit/descoperit alți și alți autori și la scris despre ei și cărțile lor! ☺ P.S. Și mie mi-a plăcut mult romanul Laviniei Braniște, dar și povestirile din Escapada. ?
Raisa Beicu
Tu știi că n-am citit Escapada? Mi-o cumpăr luni, promit! 🙂
Amalia
Sigur o să îți placă, dacă ți-a plăcut romanul. La sfârșitul lecturii m-am uitam înfrigurată la cuprins să văd dacă nu cumva mi-a rămas vreo povestire necitită, în speranța că poate-poate îmi prelungesc bucuria. Se citește la fel de repede ca Interior zero. Și eu am citit-o dintr-un foc. ?
Raisa Beicu
Mulțumesc pentru recomandare! p.s.: săptămâna viitoare public recenzia la Dulcele Bar, sper să-ți placă 🙂
Amalia
Oaaaa, abia aștept!☺