enescu

De sâmbătă, 3 septembrie, începe Concursul George Enescu, organizat sub brandul Festivalului Internațional George Enescu, o dată la doi ani. Structurată pe patru mari secțiuni (vioară, violoncel, pian, compoziție), ediția din acest an are mesajul: Trăiește-ți visul! Cam ceea ce încercăm cu toții să facem zi de zi.

Trăiește-ți visul! se numește și aplicația recent lansată de ei prin intermediul căreia afli dacă visezi ca un violonist, ca un violoncelist, ca un pianist sau ca un compozitor. După ce mi-am făcut scurtul test, am aflat că eu visez ca un pianist:

Crezi în emoție ca forță principală în a te ghida pe drumul visului tău. Asemeni unui Chopin, transformi fiecare simțire într-un mod de exprimare care îi atinge pe ceilalți și care, în același timp, contribuie la realizarea visului tău. Îți place să te implici în acțiuni umanitare sau artistice, ai o doză ridicată de creativitate și îi atingi mereu pe ceilalți prin acțiunile tale, reușind să transformi societatea într-un fel profund.

 Să știi să visezi e primul pas spre fericire. Visezi lucruri fezabile, visezi treaz, visezi în somn, visezi utopii, visezi lumi paralele, visezi când cu gândul nu visezi, visezi cai verzi pe pereți. Când spui despre un lucru că-i de vis, vrei să-l lauzi cu toată gura. Iar când folosești expresia ca prin vis, totul devine vag, confuz. C-așa e mereu cu visul: de necrezut, vag și confuz. Dar și când îți vezi visul cu ochii!

KV-Concurs-Enescu-2016