cincsor transilvania

În urmă cu aproximativ un an, am văzut pe Designist un articol despre Casa de oaspeți din Cincșor. Pozele erau atât de frumoase, încât i-am scris Mădălinei Georgescu, din echipa Designist, să o întreb așa, ca între prietene, dacă locul chiar arată în realitate ca-n poze. Să fiu sinceră, mi s-a întâmplat de atâtea ori să fiu dezamăgită de realitate, încât îmi venea greu să cred că nu va fi cazul și acum. Mădălina m-a asigurat că arată chiar mai bine decât în poze, așa că mi-am luat ghiozdanul cu cărți și am plecat o săptămână spre satul transilvănean.

transilvania romania

Aici, în Cincșor, un sat transilvănean cu o comunitate de sași și o biserică fortificată, parte din Patrimoniul Monumentelor Istorice, a copilărit și Carmen Schuster, care, asemenea multor sași, a plecat în Germania încă de pe vremea comuniștilor. Împreună cu familia sa a plecat în urmă cu 30 de ani, însă a revenit în țară în anul 1998 și conduce o companie multinațională în București. Odată cu reîntoarcerea sa în România, a vizitat și locurile în care a crescut și așa a descoperit că Școala Evanghelică și Parohia Evanghelică din satul ei erau părăsite, în ruine. Impactul emoțional pe care l-a avut la vederea acestor locuri în paragină, precum și pasiunea pentru clădirile cu istorie au convins-o pe Carmen Schuster să pornească un amplu proiect de restaurare al ansamblului format din vechea biserică fortificată din secolul XIII, vechea parohie din secolul XV şi fosta şcoală evanghelică din 1910.

cincsor transilvania casa de oaspeti

Din punctul meu de vedere, Cincșor este la ora actuală cea mai frumoasă casă de oaspeți din țara noastră. Mi se pare incredibil să poți dormi în sălile de clasă ale școlii sau în grajdurile casei parohiale, să poți citi în minunata bibilotecă a școlii sau să stai câteva ore în curtea parohiei.

17

Design-ul spațiilor este desăvârșit, efectiv nu ai nimic de reproșat. Camerele sunt mobilate cu piese din Cincșor, de la localnici sau din “zestrea” doamnei Schuster. Când am ajuns, nu știam de ce loc să mă bucur mai tare, cum să pozez mai repede colțurile și să le trimit vederi prietenilor. Pe deasupra, am avut plăcerea de-a o cunoște pe doamna Schuster, care mi-a detaliat povestea restaurării locurilor copilăriei, mi-a răspuns la absolut orice întrebare și, pur și simplu, s-a comportat cu mine ca și când aș fi o rudă apropiată care a venit la ea în vizită.

BIBLIOTECA CINCSOR

camera cincsor

CINCSOR

cincsor transilvania design

room design romania

CINSOR ARHITECTURA ROMANIA

baie cincsor

cincsor design raisa beicu

interior design cincsor

cinsor design

biblioteca cincsor

Design cincsor

design cincsor

cinsor romania

dormitor romania design

În ceea ce privește mâncarea, există un Chef care gătește preparate extraordinare, mai sofisticate. Există un meniu fix, comunicat cu o zi înainte, iar în zilele mele acolo nu a fost ceva care să nu-mi placă. În plus, dacă ți-e poftă de ceva anume, îi poți spune bucătarului și se rezolvă, dacă timpul îi permite. Acolo am mâncat unele dintre cele mai bune feluri de mâncare de pe la noi. Micul dejun este foarte copios, cu mâncare de la țară – dimineața m-am trezit devreme și am văzut cum brânza și ouăle pentru mic dejun au fost aduse din sat, de la săteni. Iar cina se ia la luminile lumânărilor, fără muzică sau gălăgie.

cina cincsor transivania

cinsor masa

cincsor transilvania

6       mancare romania

mancare cincsor

desert cincsor

27   design romania

cincsorcincsor casa de oaspeti

Mâna dreaptă a doamnei Schuster este o fată minunată, Irina Ciungu Șuteu, cu care m-am împrietenit atât de tare, încât ne scriem periodic și ne transmitem gânduri bune cu diverse ocazii. Irina e tipul de om de care fiecare dintre noi are nevoie: te scoate din orice perioadă proastă, iar cât stai la Cincșor, ea se asigură că nimic nu-ți lipsește. Și chiar nu-ți lipsește. Țin minte că am adormit într-o seară mai devreme decât de obicei, iar Irina mi-a bătut în ușă doar să mă-ntrebe dacă sunt bine. Cam așa sunt oamenii acolo.

Îi puteți scrie Irinei un e-mail la irina.ciungusuteu@gmail.com dacă vreț să petreceți un weekend la Cincșor sau doar dacă doar vreți să-i transmiteți un gând bun. 🙂

Fotografii: Silvia Ciungu, Raisa Beicu.